România intră cu trei reprezentanți în săptămâna a doua la Roland Garros. După Ce Simona Halep s-a calificat în optimi la simplu, iar Irina Begu a acces în turul 3 la dublu, Florin Mergea a reușit să dea peste cap toate pronosticurile la dublu masculin. Alături de Marin Draganja (Croația), cu care a jucat doar șase meciuri până în prezent, românul a ajuns în sferturile de finală. Cei doi au înregistrat un succes mai puțin scontat, cu 7-5, 6-3 în fața lui Feliciano Lopez și Jurgen Melzer, ultimul campion la Wimbledon în urmă cu patru ani.
Florin Mergea și Marin Draganja trăiesc practic un vis pe zgura pariziană. Nici lor nu le vină să creadă cum adună victorie după victorie, joacă de parcă ar avea ani buni de parteneriat în spate. De fapt, cei doi au ajuns la Paris doar cu opt zile de pregătire comună, iar acum trimit acasă pereche după pereche. Cu Melzer și F. Lopez au avut cel mai greu meci, dar cheia succesului au găsit-o la sfârșitul primului set, când și-au creat primele șanse de break. Au fructificat-o pe a treia, iar din acel moment totul a mers ca la carte, cu loburi, cu lovituri din încheieturi și retururi fulgerătoare care i-au făcut șah-mat pe adversari. La final, perechea româno-croată a câștigat clar, cu trei break-uri pe tot parcursul jocului, față de niciunul al adversarilor. În sferturi vor juca, așadar, împotriva lui Nestor și Zimonjic, cei care i-au eliminat pe Tecău și Rojer în turul precedent.
„Încă nu ne vine să credem că am câștigat din nou, am obținut o victorie mare, cred că am jucat cel mai bun tenis de când am venit la Paris. Ei au intrat mai bine în joc, dar am reușit să ținem ritmul, iar când am făcut break-ul, ne-am dus peste ei. Eu și Marin ne înțelegem atât de bine, de parcă jucăm de 100 de ani împreună”, a declarat Florin Mergea după meci, nevoit acum să-și prelungească și cazarea la Paris. El a reafirmat faptul că partenerul croat i-a adus foarte multă relaxare în jocul lui, un sentiment pe care nu l-a mai simțit niciodată. În schimb, „eu i-am oferit, cred, foarte multă încredere”, a precizat jucătorul român. Cu o medie de 26 de ani (n.r. Florin are 29), Mergea și Draganja formează una din cele mai tinere perechi care au acces în sferturile de finală, fază pe care niciunul nu a mai atins-o până acum. Ambii jucători primesc și câte 360 de puncte pestru isprava lor, motiv pentru care vor urca până spre locurile 40-45 în ATP la dublu.
Ca un amănunt de culoare, partida lui Mergea și Draganja nu a mai fost prefațată de nicio peripeție. În primele tururi, croatul ba și-a uitat tricoul de joc la hotel, ba a uitat să facă rezervare la mașină pentru a ajunge la teren. „Trebuie să am și eu un efect pozitiv asupra lui”, a glumit românul, care speră ca parteneriatul cu Draganja să se prelungească și după Wimbledon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER